Fashion

Descoperă-ți stilul vestimentar!

stilul tau vestimentar

Cu toate că cel mai probabil până acum nu te-ai gândit la acest aspect, stilul pe care îl abordezi este unul dintre cele mai importante lucruri, atunci când vine vorba de ținuta perfectă.

Cei mai mulți dintre noi, nu avem un stil foarte bine definit. Adesea, atunci când ne alegem articole vestimentare noi, ne orientăm în funcție de noile tendințe și de ceea ce este la modă în sezonul respectiv. În acest mod, este foarte probabil să ajungem să purtăm o ținută sigură, cu care nu dăm greș, dar care nici nu ne reprezintă.

Dacă nici tu nu ți-ai găsit încă stilul, până la sfârșitul acestui articol vei știi care sunt lucrurile la care trebuie să fii mai atent pe viitor.

Identifică ceea ce îți place

A te cunoaște pe tine însuți este lucrul cel mai important și primul care te va ajuta să îți definești stilul vestimentar. Gândește-te ce lucruri te fac fericit și cum le-ai putea transpune în ținutele tale de zi cu zi.

Presupunând că ești pasionat de istorie, poți alege unul dintre tricourile prezente în catalogul Ziga. Alege să te exprimi cu ajutorul unuia dintre aceste modele (“Lupul Dacic Draco”, “Ștefan cel Mare”, “Mihai Viteazul” sau “Vlad Țepeș”).

Dacă din contră, iubești foarte mult animăluțele, ar trebui să alegi mai multe tricouri care să scoată în evidență acest aspect. Pe site-ul nostru, vei găsi numeroase modele care te vor inspira. Printre cele mai populare piese vestimentare se numără “Căluți”, “Cats are my favourite people”, “Flamingo în zbor” sau “Păun”.

Tehnica decolorării cu clor

Toate modelele menționate anterior, sunt realizate cu ajutorul tehnicii decolorării cu clor. Prin acest procedeu putem realiza orice model, cu ajutorul unor șabloane speciale sau prin pulverizarea soluției pe material.

În plus, clorul nu este turnat direct pe țesătură, ci este preparat după o formulă specială. Astfel, evităm slăbirea fibrelor și asigurăm durabilitatea produselor comercializate. De asemenea, noul tău tricoul personalizat prin această metodă va fi ușor de asortat și perfect pentru a îți exprima convingerile și pasiunile

Pentru a putea afla mai multe detalii despre tehnica decolorării cu clor, acest articol îți va fi de mare ajutor.

Fii deschis la noi provocări!

Pentru a îți putea defini stilul, este recomandat să încerci cât mai multe ținute, în combinații diferite, în scopul de a descoperi ceea ce te avantajează cu adevărat.

Cu certitudine că acest lucru nu este ușor de făcut, însă curajul și încrederea în sine te vor ajuta să experimentezi cât mai mult. Ca urmare, în timp, îți va fi mult mai ușor și atunci când vei merge la cumpărături. Vei știi foarte bine ce cauți și ce îți place, precum și cu ce modele te simți cel mai în largul tău.

Cum să începi?

La început de drum, este bine de știut că unicitatea și originalitatea vor fi mereu la modă și te vor pune în valoare cu adevărat.

Pentru început, te poți baza pe piese vestimentare simple. Cel mai bun exemplu este tricoul. Deși pare o piesă vestimentară banală, acesta este foarte versatil și poate fi alăturat, cu ușurință, oricărei ținute. Fie că descoperi un stil mai elegant, sau unul mai sport, cu un tricou ales în mod corect, vei ieși în evidență cu orice ocazie.

Tu ce tip de siluetă ai?

Adesea, ne ferim să intrăm în acest subiect, deoarece avem impresia că suntem etichetați sau judecați. Însă, nu acesta este motivul pentru care este bine să știi ce fel de siluetă ai. Cunoscându-ți plusurile și minusurile, deci implicit cunoscându-ți corpul, îți va fi mult mai ușor să îți alegi piese vestimentare care te avantajează și îți pun în evidență calitățile.

Identificându-te cu una dintre cele 5 tipuri de siluetă (dreptunghi, clepsidră, pară, măr, triunghi inversat), vei reuși să creezi look-uri chic și care te reprezintă, fără prea mult efort.

Mesajul este important

Piesele vestimentare cu mesaje inspiraționale sau amuzante sunt din ce în ce mai căutate. Cu toate acestea, poate că nu suntem mereu atenți la ceea ce transmitem prin intermediul acestora.

Așadar, dacă alegi să îți personalizezi un tricou în acest fel, ai grijă ca mesajul să te reprezinte. Spre exemplu, dacă ești o persoană optimistă, mereu zâmbitoare și îți dorești ca și cei din jurul tău să fie la fel, tricoul negru cu flamingo “I was born to stand out”, cu siguranță, îi va face să zâmbească și să se simtă mult mai bine.

Acum că te-ai gândit la toate aceste aspecte, sperăm că ai căpătat o imagine mai clară asupra stilului care ți se potrivește. Trebuie să îți mărturisim, este foarte greu să te încadrezi într-unul singur (clasic, romantic, minimalist, urban, etc.), dar important este să rămâi tu însuți, să fii unic și original.

author-avatar

Despre Răzvan Bănică

Sunt Răzvan, fondator Ziga. Am o pasiune pentru design și produsele handmade. Îmi place vinul :), îmi plac discuțiile care gâdilă mintea și imaginația, îmi place să descopăr cum gândește lumea. Și din când în când imi place sa scriu.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *